În ultima sa postare de pe Facebook, candidatul PNL, Virgil Pîrvulescu încearcă iar să între în grațiile cetățenilor, așa cum ne-a obișnuit de câțiva ani, prin minciuni și comportament obsesiv – compresiv!
PREȚUL LA GIGACALORIE NU CREȘTE! Înțelegem disperarea de a ajunge pe scaunul de primar, dar nu prostind populația Râmnicului, care va plătește salariul de 170 milioane vechi, DEGEABA! Ne-ați cam obosit cu acuzațiile și minciunile la adresa primarului în funcție, vrem FAPTE nu VORBE!
HCL referitoare la aprobarea planului de măsuri pentru reducerea graduala a subvenţiei de la bugetul local (prin care se acoperă diferenţa dintre preţul de producţie al gigacaloriei şi preţul de facturare către populaţie) are ca orizont de timp anul 2032!!! Adică în contextul investiţiilor masive care s-au făcut şi se vor face pentru reducerea costului de producţie şi eliminarea pierderilor din reţea (printre care reabilitarea integrală a reţelelor termice, construirea unei centrale termice de cogenerare pentru producerea de energie termică, amenajarea unui parc fotovoltaic şi foraje geotermale pentru obţinerea de energie din surse regenerabile ş.a.m.d.), preţul gigacaloriei se estimează că va scădea considerabil astfel încât subvenţia de la bugetul local să nu mai fie necesară şi să fie eliminată până în anul 2032 (adică în următorii 9 ani – NU DE MÂINE, NICI DE ANUL VIITOR!). La acest moment, respectiv de la 1 noiembrie a.c., preţul de facturare al energiei termice către populaţie este de 374,95 lei/Gcal., diferenţa dintre acest preţ şi cel de producţie fiind acoperită de o subvenţie de la bugetul local de 122,78 lei/Gcal. Aş mai adăuga doar că acest plan de măsuri a fost adoptat în consecinţa Ordinului nr. 1394/2023 semnat de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, liberalul Adrian Veştea.