Se spune că atunci când ți se pare că toată lumea din jurul tău e nebună și tu ești singurul sănătos, treaba stă de fapt invers. Adică tu ești nebun, ei sunt perfect sănătoși și tocmai pentru că ești atât de nebun nu realizezi chestia asta.
Mie personal mi se pare că toată lumea în jurul meu e nebună. Nebună după bani, nebună după sex, nebună după un loc mai bun în societate, nebună după o mașină mai bună, nebună după un telefon mai scump, nebună după fericire, nebună dupa vise demult uitate. Apropo, mai aveți vise?
Când o să încetăm a ne mai înghesui și călca în picioare pentru un banal loc în autobuz, când o să renunțăm la a mai claxona și înjura ca disperații în intersecții, acolo unde singurul lucru pe care trebuie să-l faci e să aștepți? De unde nerăbdarea asta nejustificată, prezentă în orice acțiune care ne aparține? De unde graba și fuga asta permanentă spre…niciunde?
Obosesc numai când mă uit în jur. Și prefer să nu mai ridic ochii din asfalt, pentru că mi-e frică să privesc, mi-e teamă de ce-aș mai putea vedea. Păcat totuși că încă aud. Și știți, vă aud chiar și atunci când nu vorbiți. Pentru că mă uit la fețele voastre și ascult toate cuvintele pe care mi le șoptesc ridurile și cutele ce vă umbresc privirea.
Poate că și eu sunt la fel de nebun ca voi. Dar cel puțin eu o știu.