1.8 C
Râmnicu Vâlcea
miercuri, februarie 12, 2025

Constantin Rădulescu și Mircia Gutău – echipa câștigătoare!

Asta ne arată pe rețelele de socializare, președintele Consiliului Județean, Costi Rădulescu printr-o postare în care prezintă “concubinajul” PSD cu PER. Dacă luăm în considerare și trebuie să luăm, tot ceea ce s-a realizat în județ și în municipiu în ultimii ani de când cei doi sunt o echipă, tindem să îi dăm dreptate și să credem că într-adevăr vor avea și în următori ani succes și vor menține zona în topul dezvoltării și modernizării județelor din România. Dintre proiectele realizate, facem o selecție a celor mai importante, respectiv investițiile în infrastructură, în educație, în sănătate și mai ales în proiectele de mediu și sustenabilitate. Toate aceste proiecte au fost realizate cu fonduri nerambursabile prin toate liniile de finanţare disponbile.

Implicarea, modernizarea și investițiile finalizate au clasat județul Vâlcea în topul preferințelor turiștilor în ultimii ani și suntem ferm convinși că numărul de turiști va continua să crească de la an la an.

“Așadar, Vâlcea se află pe locul 9 în acest clasament cu posibilități mari de a urca, in funcție de strategiile în turism ale autorităților județene, locale. Se vorbește de Via Ferrata, de sanie de vară, de lacuri navigabile, de turism piscicol, de turism viticol extins, de turism de patrimoniu. Se construiște în aproape fiecare stațiune, sunt pensiuni în lucru, se lucrează la autostrada care va aduce Bucureștiul la 2 ore distanță de Valea Oltului și Valea Lotrului.” (L.P)

Ultimele Știri
Reclama TA Aicispot_img
Știri similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.