-3.6 C
Râmnicu Vâlcea
miercuri, ianuarie 15, 2025

Târg de Crăciun la Pedagogic!

Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” invită părinți, bunici, prieteni, să viziteze stand-urile pe care elevii, alături de cadrele didactice, le-au pregătit, dar și să participe la ateliere și să asiste la concertul de colinde organizat de corul nostru. “Astfel, pe 18 decembrie 2023, între orele 14:00 – 18:00, vă așteptăm să celebrăm și să invocăm spiritul Crăciunului mai repede!Orice contribuție contează și poate aduce bucurie și speranță în inimile celor în dificultate”, a precizat directorul adjunct al unitățîi de invataman, Gabriela Cocoș. În cadrul Targuului de Crăciun, cei mici și cei mari au pregătit produse specifice sărbătorilor handmade și mici degustări de preparate apetisante și băuturi delicioase iar pentru a imortaliza această zi specială, invității vor avea la dispoziție și o cabina foto.
Precizăm că majoritatea școlilor din municipiu vor desfășura Târg de Crăciun iar bănuții pe care îi vor obține din vânzarea produselor proprii, vor fi în totalitate folosiți pentru cazuri umanitare sau ajutorarea persoanelor defavorizate.

Ultimele Știri
Reclama TA Aicispot_img
Știri similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.