Drogurile și consumul excesiv de alcool sunt două probleme care afectează tot mai mult societatea noastră și despre care se vorbește frecvent în ultima perioadă, motiv pentru care președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu face un prim pas pentru a-i ajută pe cei afectați de aceste dependențe prin proiectul , care presupune construirea, pentru ei, a unui centru de recuperare medicală și tratament.
Județul Vâlcea are în patrimoniu, pe malul Lacului Petrimanu, un teren pe care intenționeaza să construiasca o clădire nouă, pe care să o utileze cu echipamente medicale specifice și cu mobilier adecvat, care să devină locul unde acești oameni își recuperează sănătatea.
“În acest sens, am transmis Ministerului Sănătății solicitarea noastră și fișa proiectului, în vederea cuprinderii acestuia în lista de priorități la investiții, pentru anul 2024 iar în luna ianuarie 2024, vom lansa achiziția publică pentru serviciile de proiectare – faza DALI. Noi, Consiliul Județean Vâlcea, vrem să ajutăm oamenii loviți de această năpastă să se facă bine!” – spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.