Suntem convinși că ați auzit cu toții despre Adrian Luță, tânărul care a transformat orașul într-un șevalet.
Adrian Luta a terminat Facultatea de Teologie, este licențiat și masterand în Artă Sacră și doctor în Filologia Artei. Totodată, este și profesor de pictură la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea iar în timpul sau liber este pictor de biserici și artist stradal. Printre bisericile pictate, menționăm Mănăstirea Snagov – Ploiești, Biserica Sf. Dumitru din Vâlcea. De asemenea, lângă gara din Râmnicu Vâlcea a schimbat fațada unei clădiri ponosite, pictând imagini cu voievozi români: Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu și Vlad Țepeș. Imagini istorice au apărut şi pe clădiri din centrul oraşului, de pe terasă, aşa cum denumesc localnicii zona centrului civic: Decebal şi simbolul dac, Sfinxul, lupul şi figura unui dac, Traian şi soldaţi români, Anton Pann, Antim Ivireanul, Alexandru Ioan Cuza şi Constantin Brâncoveanu.
Adrian Luță a intrat în Cartea Recordurilor pentru că a realizat cea mai mare pictură stradală pe panouri de plexiglas, în Râmnicu Vâlcea, proiectul sau fiind denumit ” Pagini vechi din istoria Valcii” – intruct sunt pictate toate clădirile și monumentele istorice care au existat și există în Râmnicu Vâlcea.
“Ideea de a le picta a aparținut Primăriei Râmnicu Vâlcea. Am auzit de proiect și am depus dosarul. Am fost ales să pictez aceste panouri, cerință lor fiind că ele să aibă scop estetic, dar și practic”, a precizat Adrian Luță.
În această perioadă, profesorul Luță are în lucru mai multe picturi care vor schimbă fața parcării supraetajate de la Parcul Central din Orașul Olănești.
Interesant este că și pereții interiori ai parcării se vor anima și clădirea se va transforma într-un adevărat muzeu. Parcul Central din Băile Olănești a fost modernizat cu fonduri europene și este principalul punct de atracție al stațiunii.
Felicitări, Adrian Luță și succes în toate proiectele pe care le vei realiza!

.

